Preaplin

S-au scurs ani amestecati cu bune si foarte rele: imbolnavirea buncii si a tatalui, multa suferinta emotionala si fizica, plecarea lor dincolo. Pe de alta parte, trecand in zbor peste timp, asa, ca din avion, intrezaresc si bucurii fugare: intalnirea cu ocenul, indragostirile, chiar daca de oameni total nepotriviti, calatoriile, suedeza cu muzicalitatea ei desavarsita. Probabil ca prin contactul cu ceilalti aveam lectii de invatat despre mine si lume si ca doar asa puteam sa le asimilez. Pe crestele acestea ale sentimentelor de preaplin, te-ai strecurat si tu. Desi eram complet vrajita de TM, in secunda in care m-ai luat de mana, in timp ce ne conduceai spre un taxi comandat chiar de tine, am simtit ca ma dezintegrez. Un fel de lesin inexplicabil ma invada consistent, in flux, din exterior catre centrul fiintei. Alunecasem de la un Scorpion la altul, de la ratiunea lui la a ta. Am crezut ca gresesc. Scena s-a repetat a doua zi, pe barca, cand, oarecum in treacat, mi-ai atins si mangaiat usor un genunchi. Apoi, ori de cate ori ne intalneam, incercam sa fiu obiectiva, sa observ dincolo de implicare, sa analizez fiecare secunda si gest in amanunt. Consistenta interna a ceea ce se intampla era absolut identica cu acele clipe initiale, de catapultare instantanee in lumea mea interioara, prin tine. Imi parea rau ca refuzai sa intelegi dimensiunile si intensitatea sublima a vibratiilor. Faceai un pas inainte, te lansai impulsiv, indiferent de context, ma chemai si ma aveai imediat langa tine ca mai apoi, o frana mentala sa se declanseze in tine; te opreai brusc si deveneai de nepatruns. In schimb, in cazul meu, un impuls infim, chiar si in doze homeopate, era suficient pentru a escalada pe culmi. Si uite ca au trecut 30 de ani de atunci. Profunzimea trairilor s-a pastrat intocmai ca-n naucitoarele secunde ale inceputului. Uneori am crezut ca totu-i trecut. Dar nu-i. Este o vesnicie inradacinata adanc in trecut. Intre timp, ai avut o viata pararela, soti, iubiti, prieteni, cunoscuti, familie, fiica, apartamente, nepot. Erai ocupata, iar eu figuram doar ca un punct infim intr-un tablou complex. Nu tin neaparat sa ajung la Barcelona. Tin doar sa te revad undeva in Europa. Tin sa recream tacerea si sacralitatea clipelor de atunci.

Voluptate

Ti-am scris pentru ca noaptea pe la doua, mi-am amintit de tine si de tot. Ai navalit in forta, precum un val translucid, de nestapanit: barca, tangaj, tren, peron, buze, maini, mangaieri, intrepatrunderi, surprinderi, ramas bun, metrou, vibratii, pulsatii, hotel, Barcelona, Vilanova i la Geltrú, Paseo de la Castellana, Italia, felinare, arbori, lift, muscate, geam, trandafir pe coltul mesei, ceilalti si noi, carti, parchet stralucitor, inchis la culoare, tu desculta, dorinda si dorita, tu dominand mereu, tu dictand, tu dispunand, tu impunand, tu alegand, timp, loc, durata, grad, limita si fel. N-am aflat nicicand de ce ai tinut sa fie asa, dar m-am predat. Nimic sexual, doar o tandrete infinita, izvorata din erotismul suav al atingerilor tale de neuitat. Inchide ochii, respira adanc si retraieste. Iti amintesti cum sanii tai erau cuprinsi usor intr-o dantelarie neagra, ce-i lasa liberi uneori? Nu esti singura niciodata. Te-ai sadit candva temeinic in mine si acolo ai ramas. Poate ca ai imbatranit fizic, dar intalnirea a fost intre suflete. Imi doresc sa ne revedem in tacere, sa te simt langa mine lin, ca diafana aripa de inger, protejand la apus. Imi doresc sa nu temi. Tanjesc sa te bucuri de clipa, sa intelegi ca te-am iubit, sa te deschizi emotional si sa simti cat si cum te iubesc inca, delicat, etern si profund, in noptile mele albe, de singuratate desavarsita. Si chiar daca n-ai stiut, fiecare centimetru din tine, imaginar, oniric uneori, a fost evident rasfatat, strabatut, cunoscut, savurat si sarutat cu voluptate fara sfarsit. Iubirea mea, nu-mi scrie ca am talent. Rememoreaza, retraieste, cuprinde sentimentele si atat. E important sa stii cat mai suntem aici.

In zbor

A fost o zi grea, cu internarea tatalui. Au existat insa si momente luminoase, cand am ajuns in treacat la malul oceanului si apoi, cand am descoperit ca te intuisem corect, chiar si partial. Aveam de gand sa scriu despre tine ca Aer si voce: Gemeni, zodie de Aer, pasiunea ta pentru zbor, pentru a fi in aer; tu, fascinata de fumat, de boare contorsionata, plutitoare, catre zori, uneori poate, in zori. Vocea nu este insa deloc aeriana. Seamana mai curand cu moliciunea ferma a unui fotoliu catifelat, in care te scufunzi obosita, dupa ore de tensiune si zbatere. Te lasi cuprinsa intr-un contur protector, uiti de timp, traiesti in prezent si atat. Gemenii din viata mea? Deloc romantici, ci doar intelectuali, dar si practici, buni oratori, rasucind si analizand idei, proiecte, ganduri. Cati? Cativa: G. Liiceanu, care mi-a fost profesor, Paz, licentiata in Istoria Artei, Magda, ce petrece ore bune lucrand in aeroport si care si-a descoperit recent pasiunea pentru alpinism, Javier, sotul Magdei, Gemeni si el, Modesto, un fel de frate din alta viata, constructor la propriu, in cautarea linistii si a cuiva care sa-l inteleaga, Sofia, amestec zambitor de Grecia si Suedia, intr-un tot impartit iremediabil intre sud si nord, Robert, suflet enorm, asiatic, dar si boreal, plin de umor, poliglot, energic si sclipitor. Sunt inconjurata de Gemeni. Apar periodic si raman. Nu te stiu, sau poate ca da, te stiu cumva, chiar daca m-ai sfatuit surazand sa am rabdare si sa nu ard ca orice Leu infocat, in valtoarea instantanee a clipei. A fost prea putin timp fulgerator. N-am ales inca intre privire, tact sau unduirea vocii, ca doze homeopate, eficiente, ale esentei tale in zbor. (13.04.2023).

Armonie

Iubita mea de dincolo de timp, ce-ti fac iubirile neiubite, cautate si ravnite in zadar? De ce tanjesti dupa ce nu-i? Ramai deci cu tine, la tine-n cuib, in linistea sufletului, ce stie mai mult decat crezi tu sau speri! Nu teme singuratatea sosita treptat, prin destin, la tine-n prezent!Fa-o prilej de adancire in sine, de bucurie si rasfat! E armonie-n tot acum, la ceas de taina, cand doar in amintire ai mai ramas.

Noapte instelata si-n vis

Sa-ti urez sec „noapte buna”, cand de fapt vreau sa-ti spun „te sarut”? Te simt tematoare din nou. Cu tine am invatat ca iubirea poate sa fie si este, de cele mai multe ori, ca o poteca stramta, cu un singur sens. Reciprocitatea-i doar varianta ideala, dintr-un oniric ravnit. Asa ca, de aici, din singuratatea mea asumata cu calm, cer noptii sa-ti fie instelata si-n vis. Iubire, roaga-ti ingerul pazitor sa-si fac simtita prezenta.

Ai susurat

In noaptea ce a trecut, diluandu-se in ploaia calma a diminetii, tocmai ma gandeam ca, desi totul a fost in acelasi timp surprinzator, tentant si contorsionat, totusi, cu tine, doar cu tine, am invatat ce-i iubirea autentica, fara ego. Din cand in cand, in celelalte relatii ma ispitea gelozia si se hranea din energia mea ca dintr-o seva. In schimb, mi-era absolut indiferent cu cine te insoteai, cand, cum, unde. Ei, cei care te inconjurau, nu contau pentru mine. Erau transparenti, inexistenti. Ceea ce simteam trecea dincolo de bariera psihologica creata de fiintarea lor in real. De fapt, undeva in adancul sufletului tau, intelegeai si confirmai trairile prin gesturi despre al caror sens sopteai in trecere cate ceva. Pusesesi un trandafir rosu pe coltul din stanga al mesei, mi-ai cerut sa ma asez acolo si apoi, exact ca briza la tarm, ai susurat ca-i pentru mine. Cu cat eram mai inconjurate de privirile altora, cu atat ne retrageam mai adanc inauntru, spre vibratii de necuprins si neinteles din afara. A fost o iubire ce se juca constant cu limita dintre exterior si interior. A fost o iubire ce mereu alegea sa respire adanc pe strazi, valuri, muzica, lumini ce frangeau intunericul. A fost si este. Vei spune ca-i poetic. Si ai spus.

Tandrețe

Ai tânjit după iubire în zori. Ai dat un semn de tandrețe. Te-am învăluit și ne-am iubit. Zi plină de tine, de noi. Te-am savurat  încet, în sacralitatea unui nou început.

Ai înțeles

Am remarcat suavitatea, profunzimea și claritatea ultimelor tale mesaje. Ştiu ca n-ai uitat și nu vei uita intensitatea plimbărilor în tăcere sau cât de dincolo de cuvinte era întrepătrunderea sufletelor prin mâini. Așa am învățat că sentimentele se înscriu definitiv în memoria universului, chiar dacă la un moment dat, una dintre cele două persoane era temătoare, surprinsă de ea însăși și de viața care ne înconjura vibrând, dăruindu-se. A fost minunat în trecut, iar acum, în ciuda distanței, am măcar certitudinea că și pentru tine trăirile de atunci au avut o sevă plină de sens. Înca din prima secundă, mâinile tale mi s-au cuibărit definitiv în suflet. Sunt indicii pentru reîncarnări viitoare, când întâlnindu-te, te voi recunoaște și te voi cuprinde cu bucuria regăsirii noastre de acum. Ai înțeles. Da, abia acum ai înțeles că mă sfărâmam în mii de cioburi și mă reconstruiam singură iubindu-te. Din astfel de iubiri, față de T și de tine, mă hrănesc la nesfârșit, în orice fel de prezent. Este o perfecțiune a trăirii, ce doar arar ni se oferă. Iubire, suflet drag, de care mereu mi-e dor, aștern sărutări în aerul pe care-l respiri. Cândva, în alte vieți, vom ființă în deplinătatea întâlnirii noastre. Este iubirea de care nici tu, nici eu, n-am avut parte cu nimeni altcineva. Nu trebuie să răspunzi. Doar să simți în tăcere că așa-i.

Boare

Desi n-ai inteles si n-ai asimilat ideea ca-n mine ai starnit candva o valtoare, acum, dupa ce am asistat ingrozita la cum e sa mori, nu mi-e teama sa-ti reamintesc cat de surprinsa am fost sa constat ca atingerea mainilor tale era catifelata precum o aripa de inger. Hotelul despre care imi vorbeai ieri, a fost adapostul noptii mele albe dupa intrepatrunderea noastra, de care nici macar nu ti-ai dat seama. Era ceva alchimic, instantaneu, incandescent, o fulguire repetata in timp, statornica, plasmuita probabil intr-o eternitate nestiuta. Ma citeai, ca acum, si tot ceea ce puteai sa-mi spui era ca uneori aveam usurinta la scris. Dar nu de cuvinte era nevoie, ci doar de tine, tacuta si vibrand, in Montjuic, pe barca sau undeva, pe tarmul marii. Te-am cautat pentru ca te-am visat, ai reaparut in oniricul meu recent, cu forta ta dintotdeauna. Ai izbucnit dintr-un trecut ce dormita in pliurile sufletului meu. Mainile tale au ramas profund impregnate in fiinta. Esenta ta era in maini. Te metamorfozai, imi cautai mainile, iar apoi te revarsai instantaneu si indelung in mine. Te priveam, te savuram, te stiam. Asa erai: o boare care ma strabatea intr-o tacere de dincolo de timp.

Caleidoscop (N.C.)

Dimineata devreme la tine, luna plina aici. In ciuda distantei si a absentei tale palpabile, tresar uneori, atunci cand mai presus de prezenta constanta a sufletului tau intr-al meu, realitatea ma cheama prin semne lasate de tine: lucruri pe care mi le-ai daruit, raspandite ici-colo prin casa, ce-mi spun ca esti in mine si-n universul meu, pe care susurul vocii tale mi-l infloreste intr-o uimire desavarsita a regasirii. Ma fiintezi cu delicatete si-mi intrepatrunzi esenta, exact asa cum am visat si visez ca va fi. In real.