Boare

Desi n-ai inteles si n-ai asimilat ideea ca-n mine ai starnit candva o valtoare, acum, dupa ce am asistat ingrozita la cum e sa mori, nu mi-e teama sa-ti reamintesc cat de surprinsa am fost sa constat ca atingerea mainilor tale era catifelata precum o aripa de inger. Hotelul despre care imi vorbeai ieri, a fost adapostul noptii mele albe dupa intrepatrunderea noastra, de care nici macar nu ti-ai dat seama. Era ceva alchimic, instantaneu, incandescent, o fulguire repetata in timp, statornica, plasmuita probabil intr-o eternitate nestiuta. Ma citeai, ca acum, si tot ceea ce puteai sa-mi spui era ca uneori aveam usurinta la scris. Dar nu de cuvinte era nevoie, ci doar de tine, tacuta si vibrand, in Montjuic, pe barca sau undeva, pe tarmul marii. Te-am cautat pentru ca te-am visat, ai reaparut in oniricul meu recent, cu forta ta dintotdeauna. Ai izbucnit dintr-un trecut ce dormita in pliurile sufletului meu. Mainile tale au ramas profund impregnate in fiinta. Esenta ta era in maini. Te metamorfozai, imi cautai mainile, iar apoi te revarsai instantaneu si indelung in mine. Te priveam, te savuram, te stiam. Asa erai: o boare care ma strabatea intr-o tacere de dincolo de timp.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: