Ai susurat

In noaptea ce a trecut, diluandu-se in ploaia calma a diminetii, tocmai ma gandeam ca, desi totul a fost in acelasi timp surprinzator, tentant si contorsionat, totusi, cu tine, doar cu tine, am invatat ce-i iubirea autentica, fara ego. Din cand in cand, in celelalte relatii ma ispitea gelozia si se hranea din energia mea ca dintr-o seva. In schimb, mi-era absolut indiferent cu cine te insoteai, cand, cum, unde. Ei, cei care te inconjurau, nu contau pentru mine. Erau transparenti, inexistenti. Ceea ce simteam trecea dincolo de bariera psihologica creata de fiintarea lor in real. De fapt, undeva in adancul sufletului tau, intelegeai si confirmai trairile prin gesturi despre al caror sens sopteai in trecere cate ceva. Pusesesi un trandafir rosu pe coltul din stanga al mesei, mi-ai cerut sa ma asez acolo si apoi, exact ca briza la tarm, ai susurat ca-i pentru mine. Cu cat eram mai inconjurate de privirile altora, cu atat ne retrageam mai adanc inauntru, spre vibratii de necuprins si neinteles din afara. A fost o iubire ce se juca constant cu limita dintre exterior si interior. A fost o iubire ce mereu alegea sa respire adanc pe strazi, valuri, muzica, lumini ce frangeau intunericul. A fost si este. Vei spune ca-i poetic. Si ai spus.