Dimineata devreme la tine, luna plina aici. In ciuda distantei si a absentei tale palpabile, tresar uneori, atunci cand mai presus de prezenta constanta a sufletului tau intr-al meu, realitatea ma cheama prin semne lasate de tine: lucruri pe care mi le-ai daruit, raspandite ici-colo prin casa, ce-mi spun ca esti in mine si-n universul meu, pe care susurul vocii tale mi-l infloreste intr-o uimire desavarsita a regasirii. Ma fiintezi cu delicatete si-mi intrepatrunzi esenta, exact asa cum am visat si visez ca va fi. In real.
Lasă un răspuns