Colindand printre vieti nu te zarisem. Invesmantata in alb, la tarm, observam lacrimand o impecabila singuratate urzita de secole.
Taceai invaluit in eternitate. Mi-ai pasit alaturi la inceput de noiembrie. Ascultai smerit murmurul zorilor, sorbeai cu nesat cuvintele maestrului si te lasai patruns de intelepciunea reintruparii. Ai inteles ca veneai de dincolo de timp si ca avansai delicat pe spirala. Strapuns de dor, lasasesi templul artei si te intorsesesi acasa. Asternusesi cu umilinta gloria pe spuma valurilor.
Semnele s-au conturat treptat si ti-au daruit certitudinea intrepatrunderii sufletelor. Liniste, blandete, compasiune, implinire si sacralitate la apus. Esti distinsa si eleganta prezenta in briza imbietoare a iubirii divine.
mai 17, 2012 la 5:30 am |
Frumos. Cuprinzator. Simplu. Ma bucur de revenirile tale 🙂
mai 17, 2012 la 2:21 pm |
Monica,
Ce minunat ca esti!