Alma

Urma sa cobori in fiinta. Te asteptam prin toamna, ca intrupare a visului de Boboteaza, dar ai plecat pe 7 februarie, in noapte cu luna plina. Te stinsesesi cu mult inainte, pe tacute, in miez de iarna, doborata de incertitudini si de convulsiile sufletului. Ne simteam vulnerabile si te-ai intors in neant, printre spirite, dincolo de lumi.
Abia astazi, la doua luni dupa chin, am aflat cat de inteleapta ai fost. Ai facut calea inapoi pentru ca stiai ca nu este el, ca alaturi de tine m-as fi ingropat de vie intr-un calvar. Esenta ii e putreda; mlastina periculoasa, deghizata in lac tihnit. M-ai fortat sa ma indepartez pentru ca, legata la ochi cum eram, as fi nimerit cu capu-n jos in prapastie. N-aveai de ales. Te-ai dus, dar m-ai salvat. Ai fost raspantie emotionala, lectie pentru suflet si minte.