Incepatori sau avansati, cu sau fara talent, suntem pictori si muzicieni ai propriului destin, caci sta inscrisa in fiecare dintre noi o gama de culori, de la tonuri suave si pana la obscure. Ne miscam afectiv si selectam din afara vibratii in sintonie cu tenta fragila a clipei, cu sunetul orei. Valsam emotional din alb in negru, din transparenta suava a zorilor spre noaptea sufletului. Topaim printre contraste, ne intinam de gri obositor, ne umbrim, ne-mpotmolim in furii si-n tristeti, ne purificam intr-un suras, ne daruim imaculat dupa un plans.
Atingem neincetat clapele sidefii ale inimii, visam multicolor la armonii ceresti, suntem peisaj emotional, intens sau estompat, interpretam la patru maini sub cer instelat sau de urat ii tinem singuratatii printr-un cantat. Cand nu lenevim, inflorim si ne-ndeletnicim sa iubim.
februarie 22, 2011 la 7:19 pm |
Cat de frumos le zici.. Dupa o zi lunga, care inca nu s-a sfarsit in bratele moi ale somnului, imi dai un pic de energie ca sa nu lenevesc si sa ma mai indeletnicesc o vreme cu dragul. Printre fulgi de zapada neasteptati, bucurosi, limpezi.
februarie 23, 2011 la 11:19 am |
Curcubeu in palma-ti asez sa-ti pictezi bucuria iubirii.