Adiere

Impulsata de vis, m-am scufundat in trecut. Te-am reamintit in zori imbratisand macii in apropierea Romei, citandu-l pe Borges in luna lui august, sarutandu-mi degetele zemoase de rodii, la lumina felinarelor, pe strazi pietruite, oglindita in fantanile lui Neptun, invaluita de muzica pe Montjuic, fumand langa mine, desculta si cu parul umed, suranzand trist intr-o gara pustie in clipa franta a despartirii. Erai atingere usoara, de inimaginabila tandrete, fulg alb, plutitor in preajma-mi, gratie pura. Jertfa a trupurilor pe altarul sufletului, disparitie a limitelor si imediat dupa, somnul tau profund. Tu, vlaguita de atata preaplin, iar eu, intampinand o noapte alba pe puntea leganata de valuri; pescarusii ma consolau din inalt, in miraculoasa-mi veghe sub clar de luna. Trezire la portile visului tau. Zile si nopti de glorie cereasca, caci eternitatea venea cu tine.  Ma primeai cu tandrete; ingemanare armonioasa a mainilor, mangaieri, tacere, traire intensa, revarsare tacuta de sentimente. Miracolul privirilor si o soapta. Sarutul. Buze de mir. Imi ofereai cupa-ti de ambrozie. Beam cu smerenie.