Dor

 

Iti amintesti, suflet al meu ?

Traiai intr-un delir al simturilor, te consacrai efemeritatii momentelor de frumusete si-ti lasai bataile inimii sa-ti pulseze in palme. Daruiai in treacat delicatetea „atingerii aripii ingerului Gabriel”. Clipa de clipa se faurea un mister, o creatie din alta viata sau pentru alta viata, o iesire din ritm, o tresarire poetica intru inalt. Veneai din eternitate, erai a marii, a luminii si nu stiai de cuvinte, ci doar de susurul comunicarii in astral, de suave plutiri din lumea mea de vis catre realitate.

De sufletul tau, chiar fara voia-ti, din cand in cand, ma ocup eu; il alin si ii trimit tandrete. Zambesti, consimti si ti-e bine. Cata iubire, dedicata-ti!

Abia atunci cand nimeni nu va mai fi, voi fi eu; la apusul vietii voi fi langa tine. Vei intelege; armonie si tacere. Abia atunci voi fi. Implinita de tine. Cu tine pe culmi. Nimic vulgar, nimic brutal sau agresiv; suava contopire. Nu teme.

Iubire, in zari risipita, mi-e dor.