Boare

 

Imi cobori tainic si tacut in suflet, te strecori printre reverii nocturne, plutesti, privesti, atingi usor, etern, strabati fiinta, creezi stari, lumi, vibratii. Revenire eterica, imateriala,  de vis si in vis. Altfel n-ai cum. Boare, imaginar, absenta. Piscuri invaluite in azur, in aer pur si-n flori-de-colt. Din teama nu te-ai insotit, n-ai fost, nu esti, desi esti mai mult decat ai fi in real. Te-ai scurs spre zari acvatice si strazi matematice, spre un intangibil tarm scaldat in lacrimi si „nesperanta”.

Sufletul nerabdator, la ceasul timpuriu al marturisirii, a strapuns misterul, l-a spart, dar n-a crezut ca vei alege sa te oglindesti in cioburi. Asculti, zambesti, duci dorul, traiesti spasmodic si te pravalesti din nou sinucigas in uitare, desi, din vorbe fara glas stiu in strafund ca tanjesti dupa un intreg de vieti viitoare.

Pe zi, tremurand, ti-am smuls un susur din neant. Tu. Inca tu. Toata tu. Asa, ca la inceputul timpurilor si al inlantuirilor pogorate din Duh.