Derapaje verbale

“ Eu nu doream s-o ucid, domnule judecator; i-am facut doar cateva zgarieturi” declara in 1935 mexicanul care-si  omorase sotia si care a inspirat-o pe Frida Kahlo sa picteze „Unos cuantos piquetitos”.

Exista perechi ce nu ajung la violenta fizica, dar care derapeaza frecvent catre agresivitatea verbala, suportata in general de catre femeie. Barbatul, daca ofera vreodata ceva explicatii sumare despre comportamentul lui respingator si de neinteles, va cauta sa se apere si sa dea vina pe consoarta sau pe orice altceva: „M-a scos din minti”, „Eram obosit”, „A fost o cearta de nimic”, „Dramatizeaza”, „Ea vede doar negativul”. Si uite asa, dumnealui refuza sa inteleaga cateva lucruri esentiale: tonul ridicat nu se justifica prin absolut nimic, caci daca vrei sa convietuiesti trebuie sa-l respecti pe celalalt, sa stabilesti si sa raspandesti calm, pe care sa nu-l incalci cu nici un pret. Amestecul de bine si de rau este inutil si periculos pentru ca veninul are atata forta incat pateaza toata puritatea cladita cu truda in timp.

Problema este ca ecuatiile astea fundamentale se invata in copilarie. Iti sunt transmise acasa, daca a dat peste tine norocul de a ateriza intr-o familie corect si stabil structurata. Am convingerea ca asimilarea la maturitate este imposibila.Si atunci, daca ea are mintea limpede si se apreciaza, pricepe ca nu-i ramane decat sa se retraga cu discretie si in tacere din cercul stramt al derapajelor lui verbale. Cuvintele pot fi pumnale; se infig, ranesc, dor.