Reorientare, reconstructie, renastere

Abia dupa trei saptamani de amanari am reusit sa vad „Villa Amalia”, un film dedicat protagonistei, actritei Isabelle Huppert, figura cameleonica a cinematografului francez, licentiata in Filosofie la Sorbona si mult premiata nu numai in Europa cat si dincolo de ocean. Reinventarea unei fiinte este un proces profund, anevoios si mai ales dificil de redat in imagini care sa descrie adancimea si radicalitatea transformarilor interioare. Acceptam cu usurinta realitatea; nici macar n-o punem sub semnul intrebarii pana cand ceva din exterior ne impinge inevitabil catre o schimbare radicala de perspectiva, catre cautarea disperata si indarjita a esentei. Este o creatie simbolica, o trecere periculoasa prin apa si foc, o purificare necesara, o smulgere dureroasa a pielii si a tuturor invelisurilor protectoare pentru reintrupare. Se arde trecutul, se distrug puntile catre inapoi si se plonjeaza repetitiv in ape transparente, ca intr-un alt fel de uter, cu intentia inconstienta de a pregati iesirea din oul pe care Ann il curata cu migala intr-una din secventele filmului. Se pastreaza doar muzica, armonia sonora care razbate mental chiar si in lipsa pianului. Se reelaboreaza cu grija interiorul si se pregateste deschiderea ampla catre un exterior infinit, pe care-l avem mereu la dispozitie, dar pe care-l ignoram frecvent din comoditate si din pricina prinderii intr-o apasatoare rutina.
„Villa Amalia” este curajoasa propunere a scriitorului Pascal Quignard si a regizorului Benoît Jacquot pentru un nou inceput de drum, de lume si de viata.