Carti

Am avut intotdeauna noroc la carti. Nu de joc, ci de citit, de recitit, de asimilat, de savurat. Si aproape niciodata la oameni, desi putinele exceptii sunt opere de arta.

Dar revin la carti. Pe cele mai dragi le-am intalnit exact atunci cand aveam sangeroasa nevoie de o sugestie, de un impuls, de un umar care sa ma sustina si pe care sa plang. M-au insotit susurandu-mi solutii, tinandu-ma de mana, stergandu-mi lacrimile, incurajandu-ma sa fac acel pas decisiv de care mi-era atat de frica. S-au inlantuit frumos, m-au asteptat, m-au protejat, s-au chemat una pe alta, s-au oferit. Au plasmuit armonia nocturna.  

Acum, din departari imi vorbeste Alberto Villoldo prin „Sa reparam trecutul si sa vindecam viitorul…”. Ma ajuta sa inteleg ca oricat ne-am stradui sa ne ignoram calea, in cele din urma va sosi clipa limita in care urgenta de a tine seama de misiunea pe care ne-am asumat-o coborand pe Pamant ne va trage de maneca si ne va obliga sa fim. Vom taia itele ce ne incurca mersul, vom anula contractele paguboase din subtil si vom incheia altele intru splendoarea sufletului. Vom actiona constient, ferm, chirurgical. Ne vom reface, ne vom recladi, vom renaste.

Iar atunci cand catre o carte sunt condusa de suavitatea inteleapta a maestrei in aer vibreaza muzica sferelor.