Despartirea fortata sfasie firele de lumina tesute cu atata migala intre suflete. Unele sunt retezate in adanc, iar altele se leagana confuze in aerul dens al finalului. Sunt grele de lacrimi, te dor, le privesti, le cunosti, dar nu le recunosti, le atingi si le marturisesti cu tristete ca-ntru eternitate vor flutura in vant. Hatis contorsionat in care te-mpiedici si te zbati. Valtoare a vietii, alunecare in vid, trecere, nastere, posibila renastere. Strigi inabusit, te refugiezi in somn, speri ca-i vis. Din nou zi, absoluta si desavarsita absenta, intr-o niciodata prezenta. Palpiti, regreti, simti, te resimti. Esti.
ianuarie 26, 2011 la 7:02 pm |
Orice despartire inseamna intreruperea unei legaturi. Asa si trebuie sa se intample. Daca am ramane prinsi de cineva, asta ne-ar impeidica procesul de vindecare, ar infreuna drumul inainte. Desi, pana la urma, ceva ramane : ceea ce a fost frumos.
Cuvantul magic este acel ” esti”.
Da Alma, esti. Si vei fi. Plina de viata. Chiar daca acum nu vezi asta. O sa vezi cand iti vei parcurge intreg travaliu pierderii.
🙂
ianuarie 27, 2011 la 8:30 am |
Ai dreptate, Lotus drag. Perspectiva este esentiala. Iti permite sa te detasezi si sa intelegi scopul intregului proces.