„Dupa dealuri”

            Salbaticul fundamentalism ortodox este privit si disecat cu ochi inteligent si critic de catre talentatul Cristian Mungiu, regizor ce stie sa aduca in prim plan teme spinoase si sa pastreze cu maestrie tensiunea interioara pe toata durata filmului.

Actualitate si traditie se imbina intr-un amestec exploziv de taceri si rabufniri repetate, de priviri pline de compasiune, intelegere sau furie impotenta, pana la limita in care viata se retrage din fiinta.

Se ravneste neincetat dupa solutii pentru o singuratate disperata si absoluta, ce isi cauta insotire intr-o muritoare sau in Dumnezeu.

Camera fixeaza neincetat detalii in alb-negru, de la intinderile imense acoperite de nea si pana la renuntarea invesmantata in bezna. Frigul si spaima starnita de o realitate inca prezenta ti se strecoara nimicitor in suflet.

Ramai nemiscat pana in ultima clipa, te lasi absorbit de poveste si apreciezi  capacitatea celor ce la Cannes au intuit  ca este vorba despre o opera de arta.

Etichete: Dupa dealuri