Tarasenie

Daca as fi stiut cat este de greu de indurat, nu m-as fi dus, pentru ca oricum mai anulasem o data programarea.

In ciuda anesteziei, iti scrasneste tartacuta, n-o mai percepi doar ca pe un rotund inofensiv asezat deasupra trupului, ci ca pe un angrenaj extrem de complicat, cu multe articulatii si elemente misterioase despre care intelegi abia acum ca exista cu adevarat.  

Scaunul si toate ustensilele ce stralucesc pe masuta laterala, par instrumente de tortura. Dai cu ochii de ele imediat dupa ce patrunzi ca mielul bland in cabinet.

Speri sa fie scurta treaba, dar pierzi instantaneu notiunea timpului si a spatiului. Esti pe deplin cufundat in durere, intr-o parte din tine, care decisese sa-si faca de cap si care trebuie eliminata cu orice pret. Hotarase dansa ca daca tot e sa plece, sa n-o faca singura, ci insotita de-o bucatica de os si alte de gingie. Din cand in cand, intr-un moment efemer de luciditate, pana sa-si ia dansa definitiv talpasita, te intrebi daca mai esti viu si daca o sa mai iesi vreodata de acolo.

Pentru a mai prinde curaj gandesti ca singurul avantaj va fi ca vei slabi mintenas, ca infometarea fortata va da rezultate la fel de bune ca cea mai sofisticata dieta. In sapte zile, cat altii intr-un an.

Daca apas acum pe taste, e semn ca am pasit din nou in lume si ca mai am un rest firav de energie, desi sunt nemancata de 27 de ore si peste scurt timp voi trona din nou in regatul chirurgical de aseara.

Am intrat in hora si trebuie sa joc.

Asta-i tarasenia cu maseaua de minte, de tinut minte, de neuitat.

Invatamintele, pe alta data.

P.S. 25.05.11

A fost o experienta lunga si neplacut surprinzatoare, ce m-a obligat sa ma simt precum un sac dureros de oase, carne, terminatii nervoase si vase de sange; suferinta fizica era un tot invaluitor, sacaitor, o retea din care nu reuseam sa ma eliberez, dar care, in timp ce ma tinea prizoniera, imi demonstra cat se poate de clar care-mi sunt prieteni cu adevarat (Lo, Ma, Cr, Ma,Do, Mo, An, Ma), cui ii pasa (Na, Lu, Ad, Li, Di, Ru) si carei iluzii (Pa) trebuie sa-i dau papucii. Cateodata ritmul monoton si alunecarea doar pe suprafata unei zile ne impiedica sa analizam hibele in profunzime. Ne este comod asa, nu stam sa despicam firul in patru, acceptam un caldicel ametitor, care insa, in situatii limita se dovedeste a fi o carcasa fara continut, ce nu numai ca nu ne apara de frig, dar mai devreme sau mai tarziu ne va conduce plutitor la ruina. S-au limpezit apele, s-au desclestat dintii pentru a decide si a rosti un „Nu” transant si definitiv.