La distanta si in singuratate, am invatat ca exista mai multe poteci care duc spre varful muntelui si asta pentru ca, desi sunt ortodoxa, am convietuit in tihna cu credinciosi catolici, am stat comod in preajma budistilor, a hindusilor si a musulmanilor, am cunoscut atei. O prietena ortodoxa isi va boteza fetita in rit protestant, o indianca apropiata inimii mele s-a daruit pe viata crestinismului, iar o calugarita mexicana, draga mie, dupa o lunga si intortocheata cautare interioara, si-a gasit vocatia si fericirea ca preoteasa anglicana. Zambetul cald, incununat de privirea senina, datatoare de bucurie este un bun indiciu al tolerantei catre ceilalti, al intelegerii pentru caile sufletelor. Chiar nu-i nevoie de incrancenare pentru-naltare.
-
Urmărește
Urmăresc
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Alma 
martie 24, 2011 la 12:19 pm |
Chiar de toleranta este vorba, ca dimensiune a iubirii universale.
E pacat doar ca in numele religiei s-au dus atatea razboaie.
Dumnezeu sau oricum i-am spune, nu are treaba cu asa ceva.
martie 24, 2011 la 3:59 pm |
Dupa ani multi, mai percep inca si acum fiorul ce m-a cuprins in clipa in care am asistat intamplator in Suedia la o slujba tinuta de o femeie preot; in aer, smerenie, delicatete, firesc.
martie 25, 2011 la 9:21 am |
E atat de controversat firescul incat uneori ma intreb ce a mai ramas din el. Caut un drum propriu in aberatia curenta.
martie 25, 2011 la 2:02 pm |
Un drum frumos, ce sa-ti pastreze seninul si lumina din suflet.