Clabuci

Cunosc teoria conform careia obsesia pentru curatenie izvoraste din adancimi psihanalizabile, stiu de „Crab apple” si de alte subtilitati florale,  inteleg ca pentru a ma dezvata de idei parazitare viata imi scoate in cale tocmai contrariul si totusi, ma spal pe maini de prea multe ori pe zi si cand inca erai, te priveam insistent daca intrai incalcat, daca te tranteai cu blugii pe cearsaf, daca faceai ca firimiturile sa aterizeze sub masa sau daca-ti pregateai cu nonsalanta un „sandwich” imediat dupa ce, din nu stiu ce motiv bizar, atinsesesi cu palmele talpa bocancilor. Ca printr-un facut, ochii mi se propteau pe degetele tale, ce ridicau si duceau la gura o bucatica de paine cazuta din senin pe podea, iar stomacul mi-l simteam deja incarligat atunci cand vedeam cum la tine acasa umbla pisica peste farfurii sau cand imi aminteam ca un cunoscut a dat de plomba cuiva, in mancarea servita pompos la un restaurant de lux.

Chiar daca nu de strictetea asta ai plecat tu, marturisesc in singuratate ca atitudinea mea-i clar falimentara pentru ca m-aleg doar cu sila, cu precautiile si cu cate o gripa indarjita, prinsa din zbor si care-mi da peste nas cu toti clabucii in care m-am invaluit pagubos.