Niciodata n-am visat nimic graitor de Boboteaza, dar de data asta m-a vizitat un inger blond si carliontat, o fetita zambitoare, oprita sagalnic la jumatatea unui tobogan de lemn. O instantanee, prinsa in jucausa coborare, ce ar putea fi reala si definitiva intrupare primavaratica. Am pornit pe cale, intrand noaptea intr-un tobogan metalic, labirintic, misterios. Gerul iernii i-a strecurat tematorului bucati de gheata in suflet, martie l-a gasit singur, vara l-a privit intelegatoare, in tacere, iar toamna i-a suras, i-a redat increderea si i-a inflorit in brate. Daca oniricul din 5 ianuarie este indiciul aflat la mijlocul timpului si al drumului, atunci pe 19 martie ar trebui s-o primesc in fiinta. Deocamdata privesc catre ceruri, citesc semne, vad semnificatii, plutesc in asteptare, seninatate, bine. Si sper.
-
Urmărește
Urmăresc
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Alma 
ianuarie 10, 2011 la 7:12 pm |
Sa fie intr-un ceas bun!
Eu mereu ma stradui sa intrezaresc printre ite incetosate de vis de boboteaza, alesul. El. Mereu mi-l inchipui pe cel de langa mine. Si visul nu ma minte, alesul este chiar langa mine.
ianuarie 11, 2011 la 8:21 am |
Ma intreb cum am putea ajunge la o corecta interpretare a semnelor si la iesirea eliberatoare din pacla; limpezirea ne-ar ajuta sa luam decizii si sa ne pliem mai usor pe realitate.
ianuarie 11, 2011 la 9:01 am
Dar de ce? E asa de dulce ceata!
ianuarie 11, 2011 la 9:35 am
Cred ca e vorba de ceva subiectiv: am alergie la „ceata”, la confuzie, la asteptare ametitoare. Prefer lucrurile clare, corect definite.
ianuarie 19, 2011 la 11:19 am |
Alma minunata, iti las si aici o imbratisare. Una mare, mare.
Zece minute.
Ele iti apartin.
..
Eu asa mi-am facut curat in viata. I-am pastrat alaturi de mine doar pe cei care mi-au putut oferi zece minute. Restul, i-am lasat sa plece.
Ca sa vezi, chiar ieri, omul acela frumos, mi-a reamintit sa nu uit sa daruiesc mai departe cele zece minute, sa le dau cuiva care chiar are nevoie si intelege.
I-am raspuns ca ele sunt pregatite si ca astept timpul potrivit.
Si m-am gandit asa ,fugitiv la tine.
🙂
…
ianuarie 19, 2011 la 12:10 pm |
Da, Lotus generos. Chiar am nevoie de ele, de intelepciunea si de blandetea ta. Sarut mana pentru tot. Intr-o buna zi va rasari cu adevarat soarele.
ianuarie 19, 2011 la 3:15 pm |
Alma,
impart cu tine acum o felie de paine cu unt si magiun de Topoloveni. Si un pahar cu lapte.
🙂
Si ieri am primit inca un dar. Iti las si tie din el. Eu inca meditez asupra lui.
Alegerile ce le facem azi / acum ne construiesc drumul si destinul de maine.
..
Sigur ca va rasari soarele.
Dupa ce vei parcurge drumul matasii, ai sa-l vezi cu tot sufletul tau.
ianuarie 19, 2011 la 3:59 pm |
Painea, untul si magiunul imi amintesc de copilarie si-mi alina durerea. Iar celalalt dar ma duce cu gandul la o prietena care-si dorea imposibilul: sa poata cunoaste de dinainte tot ceea ce va urma pana in ultima clipa a vietii. Era dispusa sa promita ca in ciuda obstacolelor va parcurge tot drumul. Poate ca totusi e mai bine asa, pas cu pas, fara nici un indiciu despre viitor.
ianuarie 19, 2011 la 4:13 pm |
Nu e vorba de indicii. Ci de faptul ca alegerile pe care le facem, includ aici si alegerea de a ramane sau a pleca de langa un om, sunt importante.
Eu chiar nu vreau sa stiu ce-mi rezerva viitorul. Oricum stiu deja ca din el, face parte si o calatorie la malul oceanului unde eu am sa vad un copac 🙂
Esenta consta in acele alegeri. Nimic mai mult.
ianuarie 19, 2011 la 4:37 pm |
Tare mi-as dori sa putem vedea copacul spiralat inainte de sfarsitul anului. Lotus drag,
Iti poti lua concediu sau o zi, doua, libere, cand vrei ? Cu cat timp trebuie sa te programezi inainte ?
Iti trimit un fragment dintr-un articol pe care l-am citit azi: ” Viata este un drum lung care in fiecare zi ne obliga sa decidem: Ma scol sau nu, iau metroul sau merg pe jos, spun ceea ce ma deranjeaza sau tac, renunt la munca asta insuportabila sau indur, accept aceasta propunere sau o resping, fac calatoria asta sau o aman. Suntem rodul deciziilor noastre zilnice.
Exista o singura modalitate de a invata sa decizi: decizand. Asumand consecintele. Daca invatam sa decidem in situatii minore, cand va sosi clipa marii hotarari, ii vom face fata. Spunea Benjamin Franklin.” Cea mai rea decizie este indecizia””.
Decizia este lectia pe care o invat acum. Consecintele apar inscrise tot aici. In plus, trebuie sa pricep ca e musai sa verbalizez la timp, sa nu ma ingrop sub un munte de nemultumiri.
ianuarie 19, 2011 la 4:42 pm |
Tare frumos articolul, tare adevarat.
Ai inteles exact.
Invatarea lectiilor.
NU-mi pot lua liber chiar cand doresc eu. Dar e posibil sa-mi pot lua cateva zile de concediu la sfarsitul anului, nu stiu asta sigur inca. Dar mai este timp, nu ?
🙂
ianuarie 19, 2011 la 4:50 pm |
Sigur ca este timp. Dupa ce ma eliberez de examen, a carui data n-a fost stabilita inca, iti pot face propuneri concrete asa incat sa te organizezi in tihna si sa gasesti zile prielnice calatoriei.