De ce ?

Percepi armonie, fluiditate, un firesc mult dorit si dintr-o data, fara nici o justificare ce ar putea fi verbalizata coerent, celalalt impinge situatia pe o panta amenintatoare, catre un hau hapsan ce-ti lasa sufletul plin de rani. Te oblojesti cum poti, incerci sa te ridici, genunchii cedeaza, zaci in mocirla, cu lacrimi in ochi si trupul tumefiat. Constati ca tot ceea ce ai acumulat la nivel intelectual este absolut inutil. Te zbati intr-o singuratate infinita si-n neputinta ta strigatoare la cer cauti un motiv care sa-ti explice imprevizibilul si sa te aseze din nou pe cale.  Induri mai greu absenta hada a pricinii decat suferinta in sine. De ce ? De ce ? De ce ? Acest „De ce? ” nu-ti da pace. Iti roieste in minte obsesiv, te izbeste in creier, te obliga sa cauti o cauza. Rememorezi, analizezi, parcurci tot drumul catre inapoi. Nimic. Nici un indiciu. Abia atunci cand ajungi la epuizare, cand asteptarea te doboara, te inseninezi usor. Linistea se asterne suav, te curpinde, te vindeca. I te oferi si te reintorci timid la viata. Printr-o bunatate indescriptibila a universului primesti raspunsul numai dupa ce te-ai desprins de incracenarea trecutului. Ti se deschide o poarta, pasesti si ti se permite sa vezi. Suflul vital al celuilalt aproape ca se stinsese in ritmul alert, exploziv pe care si-l impusese. Insufli iubire si asculti din nou cu smerenie muzica sferelor.