Ho’oponopono

Mi-e teama sa scriu pentru a nu ravasi cumva vraja sacralitatii formulei magice din Ho ’oponopono: „Imi pare rau: Te rog sa ma ierti. Te iubesc. Iti multumesc.” Nu este o rugaciune adresata unei persoane, ci Spiritului din tine pentru ca ti-ai permis sa imbratisezi tristetea, sa versi lacrimi si sa ignori maretia divina. O rostesti si simti cum lucrurile se armonizeaza, cum surasul revine in preajma-ti, cum durerea isi pierde din intensitate, cum speranta isi face loc cu timiditate in suflet. Este ca o raza firava de lumina ce patrunde in obscuritatea mata si necrutatoare. Risipeste amarul, te protejeaza, te primeste intr-o imbratisare tamaduitoare. Metamorfozeaza distantele, iti ingrijeste ranile si-ti descopera un nou univers. Nu-ti cere incredere. Doar perseverenta si asumarea raspunderii pentru absolut tot ceea ce ti se intampla, bun sau rau. Tragi cortina si descoperi ca a rasarit soarele intr-o binecuvantata prezenta. Reiau indemnul intelept al unui profesor: „Ho’oponopono: ce minune! Cercetati!”