M. V. L.

Tocmai pentru ca are un ritm alert, fascinat, romanul lui Mario Vargas Llosa „Poznele fetei rele” se strabate pe nerasuflate, doar in cateva ore. Este aproape imposibil sa amani ajungerea la final. Nu-i atat o poveste de iubire, cat o istorie pasionala, dominata de vibratii instinctive, sexuale, dificil de strunit. Pulsiunile il imping necontenit pe Ricardo catre Otilia, scop, soarta, capcana si prototip nemilos al superficialitatii. Atrasa doar de lux, de pozitie sociala, de ban, ca sursa a unei aparente stabilitati, intr-o maniera absolut demonica, Lily, cea cu nenumarate nume, roluri si destine, printr-un joc crud si visceral isi infasoara victimele intr-o panza de paianjen perfida, care in cele din urma ii va epuiza chiar si ei suflul vital.

O carte amara, salbatica si trista, scrisa cu dibacie, dar care nu te inalta, ci te impinge repetitiv in miscarile imbacsite si seci ale unor centre energetice inferioare.

Lectura s-a petrecut ieri si nu intentionam sa fac marturisiri, dar recenzia Adrianei Gionea din townportal.ro, la care am ajuns acum cateva minute prin intermediul Monicai Radulescu, m-a indemnat la scris.