De obicei nu stim ca este vorba despre „ultima data”.
Si daca am afla cum am reactiona ? Ne-am comporta altfel ? Am simti mai abitir ?
N-am stiut ca la sfarsitul lunii august a anului trecut am dormit pentru ultima oara in casa copilariei mele, demolata recent, n-am stiut ca in decembrie frematam la ultima intalnire cu el, n-am stiut ca in martie auzeam pentru ultima data vocea prietenei mele…. Nu stim ca pentru ultima oara vizitam un oras, mirosim o floare, imbratisam un suflet drag, citim o carte, trimitem o scrisoare, admiram un peisaj, zarim pescarusii, ne minunam de suavitatea fulgilor de nea, vedem un actor, facem dragoste…. Trecem constant prin experienta pierderii si totusi nu percepem dramatismul situatiei pentru ca iesirile din scena, fara sa fie morti reale sunt desprinderi certe, neprevazute, neanuntate, alunecari in nefiinta a unei stari de care ne simteam atasati. Ne asezam comod in prezent, dar prezentul se metamorfozeaza si ne conduce catre orizonturi distincte. Ne lasam dusi si abia dupa o vreme intelegem ca atunci, in ACEA clipa, savuram cu nesat pentru ultima oara.
Alma 
iulie 21, 2010 la 6:11 pm |
Numai pentru lucrurile bune suferim de pe urma lui ‘ultima oara’. Dar, Doamne, crunt suferim. Apar regrete, am fi putut trai mai bine acel ultim moment, ne-am fi putut bucura mai mult de el. Cum facem sa intoarcem timpul?
iulie 22, 2010 la 12:44 pm |
Cred ca singura solutie este sa incepem sa pretuim prezentul si sa-l traim cu intensitate. Doar gandul ca aceasta clipa poate fi ultima ne-ar obliga sa vibram cu adevarat, sa ne daruim cu tot sufletul.