Room in Rome

Ieri m-am desfatat vazand “Room in Rome”, filmul cel mai recent al lui Julio Medem, care in urma cu cativa ani ma impresionase cu „Los amantes del Círculo Polar”. Premiera a fost pe 7 mai, zi in care eram departe de zarva orasului. Intuiam ca fiind vorba despre un succes deloc comercial, nu va dura mult in salile de cinema, asa ca asteptam cu rasuflarea intretaiata seara in care puteam sa ma bucur de maiestria, de sensibilitatea, de inteligenta acestui regizor unic, absolvent al Facultatii de Medicina. Am redescoperit iubirea ca arta, ca inflorire sufleteasca si trupeasca, dar mai presusus de trupuri si de diferente lipsite de importanta; concept ceresc coborat in realitate, invaluit in lumina suava, in tesaturi fine, in boarea istoriei, in viata, in aerul misterios al Romei. Credem in iubire, o asteptam, o dorim, numai ca intre timp obosim si ne multumim cu surogate, cu ceva asemanator, care ne da iluzia autenticitatii. Cea reala, zguduitoare, deplina se lasa zarita abia atunci cand nu mai avem curajul de a ne smulge din neadevar. Ne patrunde, o savuram esential si totusi efemer, caci stim c-o vom pastra doar ca atingere binecuvantata a brizei. O trecere, un semn, o zbatere.

O pista pentru curiosi:

http://www.juliomedem.org/habitacionenroma/index.html

Ouka Leele, maestra convinsa ca fotografia este „poezie vizuala”, a creat afisul tandru, oniric, acvatic, pe care-mi permit sa-l reproduc aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: