Pestele de la cap se-mpute

Mintea este obsesiva. Strabate zilnic si de mii de ori carari batatorite. Se agata de cate o idee sau de o situatie si o rasuceste steril pe toate partile. Nu se ocupa, ci se preocupa in zadar. Creeaza conexiuni neuronale din ce in ce mai puternice, mai daunatoare, mai rigide. Pentru a le anihila este nevoie de perseverenta, de efort constient, de lupta constanta impotriva obisnuintei, a comoditatii care ne impinge spre abis. Doctorul Hamer era surprins sa constate ca in era informaticii, a calculatoarelor, lumea nu realiza ca la nivelul organismului uman, creierul joaca un rol fundamental. Da comenzi si inregistreaza absolut toate informatiile sistemului.

Tocmai mi-a povestit o prietena ca de ani buni incoace, cand ii e lumea mai draga o apuca cistita. Pana aici, nimic straniu. Numai ca a observat cum exact in clipa in care i se declansa boala, acelasi rau o hartuia si pe pisica. Pana intr-o zi in care s-au dus amandoua la acupunctor. Spre finalul sedintei, desi prietena mea era perfect constienta de faptul ca pisica nu iesise din incapere, din punct de vedere energetic nu-i mai simtea prezenta in preajma. Ar fi vrut sa coboare din pat pentru a o cauta, dar acele o impiedicau sa se miste. Oricat ar fi parut de ciudata perceptia ei, a avut totusi indrazneala de a-i cere medicului detalii despre acesta separare neasteptata.  Si a aflat ca felina avusese intelepciunea, vointa si intuitia de a se iesi energetic din cercul vicios al bolii. Parasise pisiceste,  cu eleganta si definitiv acel camp de lupta absurd. Daca in acelasi timp am fost inzestrati cu capacitatea de a o privi, de a-i observa nebuniile, chiar nu suntem capabili sa-i impunem propriei masinarii sa nu ne mai maltrateze fara mila ?