Tamaduire

Pentru durerea fizica gasim imediat solutia: paracetamol, aspirina, antinevralgic, ibuprofen…Nu stam pe ganduri; inghitim orice pastila numai sa nu mai suportam insuportabilul si asteptam cuminti sa ne treaca.

Dar cand ne doare sufletul ce facem ? Ii putem telefona unui prieten pentru a ne jeli pe calea undelor, putem da cuiva o mana de ajutor intr-o incercare disperata de a uita de noi, ne putem apuca de scris, putem plange, dar, in fond, toate aceste strategii nu ne rezolva problema, nu ne conduc la liman. Se pare ca solutia nu va veni niciodata din exterior. Nu ne ramane decat s-o cautam inauntru, in miez, in esenta acoperita de văluri dense, mate, prafuite. Mangaierea vine din centrul nostru conectat cu inaltul, din verticala sublima care ne sustine si care ne permite sa inaintam, desi uneori ne poticnim vlaguiti si cu genunchii zdreliti. Ieri, tandretea dupa care tanjeam dureros s-a ivit din cer: un curcubeu maiestuos m-a cuprins si surprins cu delicatete. M-a alinat, m-a insotit, mi-a fost speranta, vis, tamaduire.