Dincolo de limite

Uneori trimitem fugar ganduri, doruri si dorinte acute catre cele patru zari, dar in acelasi timp ne lasam atat de coplesiti de impotenta, incat nu mai avem nici macar forta de a spera ca vor fi auzite si rasplatite. Ele raman suspendate undeva in univers, au grija sa nu-si piarda conturul si se reintorc incarcate de daruri in clipe de singuratate si tacere, atunci cand sufletul e dispus sa asculte si sa perceapa linistea din jur.

E ceea ce mi s-a intamplat ieri, cand mi-a fost prezentata si i-am putut marturisi cu inima ranita cata suferinta ascunsa, neputincioasa, trista, disperata si tiranica exista in sanul familiei ei. Este singura dintre frati care, acum, cand a vazut ca i se confirma banuielile cele mai de temut, ar avea curajul sa lupte pentru sanatatea emotionala a celor dragi. Cunoscand-o, i-am inmanat toate detaliile stranse cu truda, dar si speranta ca desi nu este atinsa in mod perceptibil de divin, va incerca macar sa salveze ceea ce teoretic este destinat naufragiului.

Am inteles ca nu avem dreptul de a interveni in destinul celorlalti, ca oricat am fi de revoltati pentru ca am fost neutralizati si legati pe nedrept de maini si de picioare, nu ne putem agata decat de propria noastra capacitate de a darui lumina, raze solare, tamaduitoare, inchizatoare de rani si aducatoare de armonie. Atunci cand apropierea ne este interzisa nu ne ramane decat sa avem incredere in puterea noastra de a ajuta subtil de la distanta. Antropologul Antonio Villoldo are perfecta dreptate atunci cand afirma ca „ Problemele se pot rezolva doar la un nivel superior fata de cel care le-a generat”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: