Miracolele alinierii

Senzatia ca eram in mod constant condusa de ingeri. Ma insoteau cu eleganta, ma fereau de ploaia torentiala si-mi deschideau calea la fiecare pas. Altarele domului din Milano, inchise temporar pentru turisti, mi s-au aratat in splendoare, tacere si mister. „Daca nimeni nu va impiedica trecerea, va puteti continua vizita” mi-a soptit un seminarist firav, invaluit in lumina suava ce patrundea prin vitralii. Tot pe 1 aprilie, Santa Maria delle Grazie, absolut inaccesibila pana in mai, si-a dezvaluit divina „Cina cea de taina” a lui Leonardo da Vinci. Alinierea matinala cu firul vietii si cu cel al constiintei rodea neincetat. Primesc in dar un bilet de intrare si-un murmur ceresc „ Sa fie pentru sufletul pictorului. Faci parte din grup. Esti prietena noastra”. La apus, in cautarea coloanelor romane si a bisericii San Lorenzo, cu discretie imi iese in cale singurul lacas ortodox pe taram catolic. Dincolo de prag, Joia Mare, preamarita in romana, slavita din departare. Vraja a vietii, a fiintei, a gestului, a rostirii, a credintei. Sfintenie a trairii si a vibratiei. Pogorare subtila a Duhului in primavara sufletului.