Ploaie in cerc

Marti, 1 octombrie. Marti, 8 octombrie. Revenirea ploii dupa sapte zile; lacrimi ceresti, cortina lichida cazand zgomotos peste muritori. Ca in riturile de trecere, evidenta marcare a timpului. La iesirea din parc, aceeasi balta peste care nimeni nu indrazneste sa treaca. Si nimeni care sa se  ofere sa ma poarte pe deasupra apelor. Aripile de inger disparusera. Singuratate si inevitabila intoarcere, amintiri, tacere, un suspin, o lacrima siroind in inima pustie si o raza de soare stralucind usor in suflet.

Am scris „ploaie in cerc” gandindu-ma la cercul temporal deschis de venirea ta si de ploaie, inchis de plecarea ta si de ploaie, ploaie ce seamănă cu capetele unui pod; intre ele, prezenta ta. Ploaia imi place doar atunci cand nu sunt nevoita s-o infrunt. Imaginea cu picatura care „ provoaca infinite cercuri” e intalnita  abia dupa conceperea „ploii in cerc”. Gasesti o interpretare vizuala, plastica, intuitiva. Infinitele cercuri, usor repetitive, sunt micile fragmente care se cer scrise dupa plecarea ta. Atunci si numai atunci. In rest, inspiratia ma ocoleste. Si oricum, e cert ca doar din exagerari si exaltari ies cartile. Din starile de apatie, de indiferenta, de hibernare si de resemnare e imposibil sa se lege ceva.