Te-am zarit doar, a trecut mai bine de o ora de atunci si tremur in continuare precum o meduza aruncata pe nisip, care-si traieste neputincioasa, intr-o zbatere, agonia la tarm. Desi ai privit fugar catre fereastra care ma tinea prizoniera, nu m-ai vazut cu ochi trupesti si nici de suflet intuita n-am fost.Te-ai prelins suav si dureros spre cuib. O boare doar, o adiere trandafirie a primaverii, intr-o existenta acum gri. Te-a speriat preaplinul flacarii ce se inalta prin zapezi, te-ai retras in adancimi acvatice si ai ales sa-i lasi focului metamorfoza in scrum. Raman cu ruga de dincolo de tine, spre un inalt divin, din care ai coborat la un dezghet.
Like this:
One blogger likes this post.
mai 11, 2011 la 5:14 pm |
Alma, sunt intalniri de viata ce dureaza o viata. Altele dureaza un an, o luna, o zi.
Cand e timpul, trebuie sa plecam in drumul nostru.
Mai bogati cu o experienta, mai intelepti si cu o lectie invatata.
mai 11, 2011 la 5:37 pm |
Lotus drag,
Invat lectia desprinderii. E amara, dar sper s-o asimilez pana la urma.
mai 14, 2011 la 6:37 am |
Alma,si eu ma straduiesc sa invat lectia desprinderii.Pentru mine e sfasietor de grea.Daca as putea sa raman cu esentialul…
mai 14, 2011 la 3:51 pm |
Elena,
Tocmai ii spuneam Lotusului ca este important sa ne dezinfectam si sa ne bandajam ranile sufletului tot atat de bine ca pe cele ale trupului. Si sa avem rabdare pentru ca in timp se vor cicatriza, desi acest “in timp” este cat se poate de variabil: de la saptamani si pana la ani intregi.