N-am citit romanul lui Haruki Murakami, dar am vazut filmul regizat de Anh Hung Tran si dincolo de estetica poetica, l-am simtit vascos, emotional intortocheat, asa cum imi imaginez ca ar fi in realitate orice om educat prin traditie sa mimeze linistea, in timp ce pe dinauntru fierbe precum un vulcan parjolitor, aducator de moarte. Adolescenta e traita la limita si-mpinsa psihotic spre vidul final al franghiei sau al gazelor de esapament. In urma si-n picioare, raman doar luptatorii, devastati si ei de trecut, dar increzatori in viata si-ntr-un destin fericit; cei care-si fac un rost, abia atunci cand inteleg ca nu pot mantui pe nimeni si ca doar ferecand usile ce duc spre-nfundaturi macabre, se pot deschide spre lumina ce le pulsa discret, dar ferm in fiinta.
